Subcarpaţi au lansat aseară oficial noul lor material numit Underground Folclor în cadrul evenimentului Street Delivery.
Mii de oameni, cu mic cu mare, s-au adunat pe strada Pictor Arthur Verona să vadă această minune, iar băieţii nu au dezamăgit deloc. În componenţa Bean, Vali Umbră (fost membru OSP) şi DJ Power, Subcarpaţi i-au bucurat nespus timp de aproape două ore pe cei prezenţi la eveniment, atmosfera fiind de-a dreptul senzaţională (cred că imaginile spun tot). Parcă în inimile spectatorilor au renăscut sentimentele de mândrie naţională, iubire faţă de aproape, reîntoarcere la origini şi apreciere a muzicii hip-hop.
Pe scenă au mai urcat Aforic, Chimie, DJ Limun sau Flou Rege, prieteni şi rapperi cum ar spune Bean, dar şi Georgiana Mănăilă ce a încântat audienţa cu trilurile sale. Bean a cântat din suflet, a transpirat cât pentru cinci tricouri şi a uimit audienţa în final printr-o bucată cântată la fluier (câtă polivalenţă pentru acest MC!!). Vali Umbră şi Power s-au integrat şi ei foarte bine în noul proiect şi sunt convins că pe măsură ce va trece timpul şi aceştia vor progresa enorm.
Astfel, Subcarpaţi devine cel mai apreciat, original şi totodată, recunoscut proiect underground hip-hop din România în momentul de faţă. De asemenea, albumul poate fi download-at deja gratuit de pe pagina subcarpati.com .
Zona Hip Hop le mulţumeşte acestor minunaţi artişti pentru minunatul concert susţinut aseară. Big up!
TRACKLIST:
1. Intro - Actul 1 2. Underground folclor 3. Pe deal, pe vai 4. Drumul spre pace 5. Mai departe 6. Om cu Chimie 7. Balada lui Iancu 8. De cand mama m-o facut cu Aforic & Georgiana Manaila 9. Noroc, Doamne, Am avut 10. Am flacaii mei in hora 11. Revelionul ospatarilor cu Roman - Unda Comuna 12. Balada romanului 13. Maradub cu Georgiana Manaila 14. Lungul nasului 15. S-a taiat padurele 16. Ta-ta-ta Caprita-ta 17. Think Tank 18. Outro - Actul 2
Urmăriţi-ne pentru mai multe albume hip hop!
[…] alt moment foarte tare a fost reprezentat de apariţia la microfon a lui Bean (Subcarpaţi, Şuie Paparude) ce l-a acompaniat pe Panda Dub timp de aproape vreo oră. Încă o […]