A trecut ceva timp de când n-am mai auzit nimic nou de la artista nigeriană Nneka, dar vorba aia „good things come for those who wait”, aşa că Nneka a anunţat lansarea unui LP numit „Soul is Heavy„, care va ieşi pe data de 26 Septembrie. Materialul este scris şi produs impreuna cu DJ Farhot, iar la colaborări sunt nume ca Ms Dynamite (‘Sleep’) şi Black Thought de la The Roots (‘God Knows Why’). Ca un mic preview, deja a lansat clipul piesei „Soul is Heavy„. Aşa cum ne-a obişnuit pe materialele precedente şi de această dată versurile talentatei Nneka sunt încărcate de mesaje socio-politice (“I do it in a sweet way – but I sing to speak the truth.”).

Pentru cei care nu au auzit de Nneka, aceasta este o artistă de naţionalitate jumătate germană, jumătate Igbo nigeriană iar genul abordat de ea este o combinaţie de hip hop, soul şi reggae. Nneka are 3 albume lansate până în prezent: Victim of Truth (2005), No Longer at Ease (2008) şi Concrete Jungle (2010). În România este arhicunoscut hitul său „Heartbeat„, atât varianta originală, cât şi remixul produs de Chase&Status. Ca urmare a faptului că Nneka a cântat în deschidere la concertele Nas&Damian Marley pentru albumul „Distant Relatives„, ea a colaborat şi cu Nas pentru un remix la piesa „Heartbeat„.
Cu o asa voce şi cu versuri pe măsură nu există îndoială că audiţia va fi cât se poate de placută! Enjoy:D

surse: nnekaworld,  wikipedia

Urmăriţi-ne pentru mai multe ştiri şi videoclipuri hip hop!