Archive for the ‘Lansari Albume’ Category

My favorite ladies!*I love Estelle, but i love LOVE Janelle, iar pe această piesă se poate observa cu uşurinţă asemănarea cu Andre 3000. În opinia mea, Janelle, este versiunea feminina a acestuia, stilul muzical, accentul, outfiturile ciudate, energia, dansul etc. şi astept cu nerăbdare următorul ei material, care din câte văd chiar se va lăsa […]

Duminică, 18 Martie, a avut loc lansarea ultimului album din cariera lui Cedry2k, „Clipa Schimbării”, în clasicul Silver Church. Am ajuns pe la aproximativ 21:30. Ca o primă impresie, m-a înspăimântat coada de la intrare, dar a fost ok, băieţii care asigurau accesul s-au mişcat repede. Am înteles că după 22:00 cei de afară nu […]

După aproximativ 12 ani de activitate, MC-ul Cedry2k îşi anunţă oficial ultimul album din carieră. „Clipa schimbarii” este al 4-lea material solo serios al artistului şi pare să fie un rezumat al celor mai noi mesaje ale acestuia către cei interesaţi atât de aspecte sociale cât mai ales de chestiuni sufleteşti. Lansarea albumului va avea […]

Cu ocazia îmiplinrii a 15 ani de la înfiinţarea Stones Throw Records, anul acesta, Planet Asiaaka King Medallions şi Madlib au dat drumul unui EP – Cracks in the Vinyl, la download gratuit. EPul poate fi downloadat de pe hulkshare. Urmăriţi-ne pentru mai multe ştiri hip hop!

give me my flowers while i can smell them va aparea oficial pe 25 decembrie, dar de fapt este un proiect Blu &Exile din 2009 neterminat.  Albumul poate fi ascultat aici! Urmăriţi-ne pentru mai multe ştiri hip hop!

Distractions este primul single de pe viitorul album Talib Kweli – Prisoner of Conscious, programat să apară undeva în 2012. Piesa este produsă de către Oh No, iar mesajul ei este trezirea din somnul indus de mass media, în care societatea se află. Talib a interpretat această piesă( de fapt a fost spoken word) și […]

Mai sus aveţi un preview al albumul The Dreamer, The Believer, ce va aparea pe 20 Decembrie! Merită toţi banii zic eu, datorită reîntoarcerii lui Common la hip hop-ul clasic. Urmăriţi-ne pentru mai multe ştiri hip hop!

După multele filmuleţe, în sfârşit avem toată povestea pusă cap la cap. În mod clar Undun este un album extraordinar.   Urmăriţi-ne pentru mai multe videoclipuri hip hop!

Albumul The Mushroom Cloud Effect se anunţă de zile mari! Deşi trebuie să menţionăm că pe album va exista o altă versiune, piesa de mai sus fiind un remix al celei originale. Urmăriţi-ne pentru mai multe ştiri hip hop!

  Încă puţin până la lansarea albumul The Dreamer, The Believer ( 20 Decembrie), până atunci însă, aveţi o piesă nouă – mai sus! Tracklist 1. The Dreamer ft. Maya Angelou 2. Ghetto Dreams ft. Nas 3. Blue Sky 4. Sweet 5. Gold 6. Lovin’ I Lost 7. Raw (How You Like It) 8. Cloth […]

Bănuiesc că pe Rockin Squat’ deja îl ştie toată lumea, şi nu pentru că este fratele lui Vicent Cassel, ci pentru că  ace rap de mai bine de 25 de ani :). Cât despre piesa de mai sus, aceasta e extrasă de pe viitorul album Menga Stone, „Têtes brulees 1”, ca va fi lansat pe […]

Piesa face parte de pe viitorul album “The Brown Study Remixes”, varianta remixată a  albumului „The Brown Study” lansat în 2010, ce a fost produs în întregime de Apollo Brown. “The Brown Study Remixes”va fi produs de  14KT, Dunc of DTMD, Georgia Anne Muldrow& Has-Lo şi va conţine şi o piesă nousă produsă de Apollo […]

Introducin’ este primul single de pe albumul cu același nume al lui Willie Evans JR. În clip îi puteți vedea pe Pharoahe Monch, Jean Grae, Sucio Smash, Sinnamon Love și Bossy Delilah.   Tracklist 01. Willie Who? 2:23 02. Introducin’ 2:16 03. Dumbtron 1:29 04. Take 2 4:28 05. Sidewalk Shit 2:23 06. Cyber Sheik […]

„Someone’s Pocket” este primul single de pe viitorul EP intitulat Pursuance, pe care Soul Khan urmează să îl lanseze pe data de 6 Decembrie. Ep-ul este produs de Audible Doctor. sursa: facebook Urmăriţi-ne pentru mai multe ştiri hip hop!

Talib şi Res adică Idle Warship au scos pe data de 1 Noiembrie albumul Habits of the Heart! Observăm cum Talib a avut un an ocupat- 2 albume+mult anticipatul viitor album Black Star.   Tracklist 01 Enemy 02 The Floor 03 God Bless My Soul 04 Are You In (feat. Kay Cola) 05 System Addict […]

B.O.B tocmai ce a lansat mixtape-ul „EPIC: Every Play Is Crucial”. Mixtape-ul conţine colaborări cu T.I, Eminem, LiL Wayne, Meek Mill şi Playboy Tre. E o strategie destul de bună, zic eu, de a ţine fanii ocupaţi/fericiţi până la lansarea albumului „Strange Clouds”. MIxtape-ul poate fi downloadat de aici.   Tracklist: 1. Epic (feat. Playboy […]

Logic şi Last Resort se pregătesc de lansarea albumului True Talk, ce va avea loc pe 19 Decembrie. Pănă atunci avem posibilitatea de a urmării un nou clip marca Globalfaction-„We’ll Never Know”. Tracklist I Am Logic Never That Essence (featuring Big Frizzle) True Talk (featuring Klashnekoff & Lowkey) Life’s A Hustle (featuring Miski & Remus) […]

Albumul„Restul pastreaza restul”, a fost lansat sâmbătă, 26 noiembrie, la Atelierul de Producţie. Acesta include 15 piese produse de DJ Undoo, Antobeats, Keri, M.T.C. si Kajmir Royale (US), precum si colaborări cu Criss Blaziny, J. Yolo, Drei Ros, Vescan, Redstarr (FR), Rimshout (SW) şi River (AUS).   Noul album Praetor – „Restul păstrează restul”, poate […]

Crew-ul Demigodz se întoarce, sau cel puţin unii din membrii(Apathy, Ryu & Celph Titled)! Piesa Demigodz is Back este produsă de Apathy şi va fi inclusă pe următorul LP cu acelaşi nume, ce va fi lansat undeva în 2012. sursa: facebook  

Noul album Praetor – Restul Păstreză Restul urmează a fi lansat sambată, 26 noiembrie, la Atelierul de Productie. Evenimentul curprinde de fapt două lansări în premieră şi în exclusivitate: albumul lui Praetor şi compilaţia Vikings Champion Sound semnată Psychofreud. Până sâmbătă vă las cu noul single Praetor! Urmăriţi-ne pentru mai multe ştiri&evenimente hip hop!

Doomtree – „Bolt Cutter”

Posted: 24th noiembrie 2011 by nom nom in Lansari Albume, Noutati, Stiri, Underground, Videoclipuri

Cei de la Doomtree au lansat un clip pentru piesa „Bold Cutter”, de cel mai recent albumnul No Kings. Tracklist : 1. No Way 2. Bolt Cutter 3. Bangarang 4. Beacon 5. Punch-Out 6. Little Mercy 7. The Grand Experiment 8. String Theory 9. Team The Best Team 10. Gimme The Go 11. Own Yours […]

Juan Deuce -The Mechanics

Posted: 22nd noiembrie 2011 by nom nom in Download Albume, Lansari Albume, Noutati, Stiri, Videoclipuri

Juan Deuce tocmai ce a lansat un EP promiţător, The Mechanics, care este produs în totalitate de către Falside. Mai sus puteţi vizualiza şi un clip marca Nicolas Heller (Ricky Shabazz and the Boom Bap Boys). Albumul poate fi downloadat de pe bandcamp. Tracklist: 1.) GUTS 2.) HEY DJ 3.) MECHANICS 4.) FORECAST Ft. JAYSONIC […]

Mult anticipatul mixtape al legendei Hip Hop si liderul Disturbing Tha Peace Ent: Ludacris. Desi este un mixtape Luda a folosit numai bituri originale (ii vom numi printre producatori pe Tone Mason, M16, Fki, Juicy J), iar printre invitati se numara Big K.R.I.T. Meek Mill, Gucci Mane, 2 Chainz, Wacka Flocka si Wiz Khalifa. Ludacris despre […]

Doomtree – „Beacon”

Posted: 13th noiembrie 2011 by nom nom in Lansari Albume, Noutati
Tags: , ,

„Beacon” este cel de-al doilea single de pe viitorul album al colectivului hip hop Doomtree, intitulat No Kings. Lansarea albumului va avea loc pe data de 22 Noiembrie.   Urmăriţi-ne pentru mai multe ştiri hip hop!